VIP Magazin
Print
Print
Print
Print
August 2016, Nr. 142-143

Editorial de duminică

E sâmbătă de fapt. Nici nu mi-am dat seama că mai am o zi liberă în faţă, că nu trebuie să mă grăbesc la muncă şi că, excepţional, chiar pot să nu mă grăbesc NICĂIERI! Aşa că revin cu cafeluţa mea cu vanilie în pat şi îmi continui lăfăiala de weekend cu o carte de Maria Duenas, despre care se spune că e una dintre cele mai mari scriitoare contemporane. E adevărat că, indiferent de aprecierile criticilor, eu chiar mă topesc în scrisul ei, mă diluez de plăcere şi călătoresc împreună cu eroii ei în timp şi spaţii geografice pline de noutate.

Totuşi, spre prânz mă rup cu greu de spanioloaică şi ies la un suc proaspăt stors, cu Ion, moldoveanul care pretinde că ştie cum să ajungem milionari cu toţii. Alege el o terasă lângă mall, de care eu nici nu ştiam că există. E terasa hotelului din preajmă şi arată bine. Ion vine cu iubita lui, tot proaspătă, e tare îndrăgostit, epatează prin tot, prin ce spune, prin intonaţie, prin cum se sparge neostentativ în figuri, prin felul în care îmi spune că a decis să îşi schimbe viaţa integral, de la tipul afacerilor până la o iubită sinceră şi pură, că tocmai şi-a luat o casă în Miami pe care o va achita în zece ani… Eu cred că trebuie să citiţi interviul din interior şi POATE o să vă placă şi vouă Ion Vărăniţă, prin simplul motiv că e altfel...

Nu pot să ascult, din lipsă de timp doar, toate poveştile lui, motivaţionale, apropo, pentru că urmează să dau curs invitaţiei Anei, patroana salonului Daria Room, care mă aşteaptă cu câteva proceduri revoluţionare pentru corp şi faţă. Îmi conectează corpul la o mulţime de fire şi am senzaţia că acuşi voi apăsa butonul şi voi detona o bombă. De fapt, Ana s-a apucat să îmi demonstreze ce minuni poate face cu faţa şi corpul nostru fără ace, fără injecţii şi fără intervenţii agresive. Nu vreau să o flatez, dar, când mă privesc în oglindă, simt că mă întorc în timp cu vreo trei guverne cel puţin… Serios, arăt mai tănără cu câţiva ani buni. După o oră, Ana mă lasă mulţumită să îmi caut de treabă. Tenul meu e proaspăt ca sucul de la prânz şi simt că RADIEZ.

După-amiaza continuă la Butuceni. Ştiţi deja că am de mult o slăbiciune pentru locurile acestea. Anatolie Botnaru, proprietarul pensiunii şi omul care ne-a întors cu inima şi cu toate de fapt către locurile unde s-a născut veşnicia, original ca întotdeauna, mă întâlneşte cu o lădiţă de lemn într-o mână, imediat ce cobor dealul spre Orheiul Vechi. Pe stânga are câteva zeci de ari de livadă şi mă pune la cules caise. „Ştiu că ţi-e foame, dar un pic de muncă fizică aşa, înainte de masă, un contact cu natura, o să îţi facă bine”, râde el. Isprăvesc repede, copacii sunt doldora. Olesea ne-a rezervat o măsuţă sub un nuc din curtea restaurantului şi mă simt în paradis, paradisul liniştii, pe care au voie să îl deranjeze doar gâştele, câinii şi câte o liotă flâmândă. Pe Anatolie îl sună celebrul domn Pfeiffer de la Opera din Viena să-i comunice că un ziar de acolo a dedicat tocmai două pagini paradisului eco din Butuceni şi că toţi nemţii numai despre asta vorbesc… Sunt mândră de Anatol. Tare mândră. Dar numai el ştie cât de GREU se fac lucrurile SIMPLE…

Apoi am plecat să facem poze la ferma lui Anatolie, ne-am scăldat în piscină şi i-am arătat nepoţelului meu Mateo cum arată un cal şi cum arată un câine, că în cărţi ei sunt cam de aceleaşi dimensiuni… Mai multe despre Pensiunea Butuceni vezi în proiectul cu cele mai faine zone de odihnă din ţară. Peste câteva pagini…

Noi fugim în vacanţă şi mai vorbim în septembrie. Între timp, între vacanţele la mare, te sfătuiesc să descoperi Moldova. E ţara de care mă îndrăgostesc în fiecare zi.

 

Cu drag, Rodica Ciorănică

 
Meteo
Curs valutar
Horoscop
Chişinău
+33°